Maia, fiica lui Teo Trandafir, a împlinit în urmă cu doar câteva zile (n.r 9 mai) frumoasa vârstă de 16 ani. Tânăra s-a transformat foarte mult în ultimii ani. Acum se machiază acum și pozează grațios, iar admiratorii ei de pe rețelele de socializare sunt din ce în ce mai mulți.
La sfârșitul anului trecut, cele două s-au mutat în casă nouă, iar asta le face foarte fericite. Sentimentele se citesc și pe chipul adolescentei, care și-a uluit prietenii virtuali cu ultima imagine: naturală și senzuală, poți spune la prima vedere despre fotografia Maiei.
„Poza asta am făcut-o din dorinţa de a-i arăta Maiei câtă frumuseţe văd eu, in fiecare zi a vieţii mele. Prietena, profa de coolness şi confidenta”, a fost descrierea lui Teo Trandafir în dreptul unei imagini cu fiica ei.
Maia postează foarte rar pe contul ei de Instagram. Cel mai des, o putem vedea în postările celebrei sale mame. Adolescenta este însă iubită de colegii și prietenii ei, care nu contenesc să o laude de fiecare dată când apare ceva nou cu ea pe rețelele de socializare.
Să fii fiica lui Teo Trandafir, mai ales adoptată, nu e mereu cel mai ușor lucru de pe pământ. Asta a povestit și Teo Trandafir, într-un interviu, în trecut.
„S-a născut așa, nu percepe altfel. Chiar o întreba o tipă cum e să fii fata lui Teo Trandafir, și eram și eu de față și mi-am dat seama că nu îmi pusesem problema atât de serios pe cât ar fi trebuit.
Și i-a explicat doamnei respective că sunt avantaje, dar și dezavantaje, faptul că tu trebuie să demonstrezi mai mult decât alții, că tu trebuie să fii mai puțin contestabilă, pentru că se presupune că tu ești fata lui Teo Trandafir și că ție ți se cuvin anumite lucruri.
E ca la mine cu examenul de șofer. Când am dat eu examenul pentru permis, m-au ținut mult mai mult decât pe ceilalți concurenți, pentru că eram doamna Teo și în spatele meu era o mașină de Poliție.
M-au dus pe un traseu pe care mergea toată lumea, doar că m-au ținut mult mai mult, tocmai ca să se asigure că doamna Teo nu face porcării”, povestea atunci Teo Trandafir pentru revista Viva!.